Sursa poza: ExpressPress

Băi, oameni buni, să vrei să vezi un politician luptându-se cu romantismul în politică e cam cum ai zice că vrei să vezi o găină învățând să înoate. Însă, nu-i așa, provocările sunt sarea și piperul unei campanii electorale. Așa că, sâmbătă, Piața Unirii din Cluj a fost decorată cu prezența lui Crin Antonescu și a încă vreo 15.000 de suflete curioase, într-un fel de întâlnire religioasă, dar cu mai puține lumânări și mai multe pancarte.

Gura satului și urechile antenelor

Cică Antonescu s-a plimbat prin mulțime ca la corida, doar că în loc de taur, a avut în față povara întrebărilor și așteptărilor. În umbra sa erau junii politicieni de toate culorile, de la Cătălin Predoiu la Emil Boc – o echipă alesă pe sprânceană, care au făcut politică vestimentară pentru moda electorală din acest sezon.

Emil Boc, primar cu ștate vechi, a jucat rolul de MC carismatic și inspirat. Pe un ton ferm și melodios, ne-a spus cum Clujul e nu doar capitala Ardealului, dar și un soi de mecca al dezvoltării economice - de parcă locuitorii săi ar fi toți vânători de comori îngropate.

Panseurile Ardealului din comentarii politice

Însuși Crin, întruchiparea sportivă a romantismului politic, ne-a spus că nu e focusat pe câștig, ci mai degrabă pe ceea ce va face după - ca și cum ar scăpa vreo ocazie să ne vândă povestea mai departe. Cu ale sale vorbe meșteșugite, a reușit să transforme politica într-un soi de poezie lirică plină de promisiuni frumoase, dar amorfe. A subliniat că el e aici nu pentru a conduce o coaliție, ci pe noi, muritorii anonimi, ubicuți peste mioritice hotare.

Și să nu uităm pe președintele UDMR, Kelemen Hunor, care a lansat o invitație subtilă la unirea forțelor politice cam ca atunci când încerci să convingi două pisici să împartă aceeași lădiță cu nisip. Cu toate astea, el îi susține pe Crin pentru că și el vrea să ne unească.

În încheiere, gânduri cuminți sau poate nu

Așadar, dragi țarani satirici, problema rămâne, ca întotdeauna, una de promisiuni și fapte. Și cum nici Crin nu poate să judece ce va deveni pe tronul prezidențial, nici noi nu ne-ar prinde rău un telefon în care să lăsăm toate aceste promisiuni, ca să le reascultăm peste vreo doi ani – cât să vedem cât au mișcat până la urmă.

Așadar, dacă aveți planuri de făcut, mai bine priviți către ceruri unde promisiunile politice nu sunt afectate de gravitația adevărului. Până data viitoare, mai tot sperăm că politica va deveni mai multă poezie și mai puțină comedie. Cel puțin așa spune... spusul.