Concluzia lui Bogdan Baratky după cea mai dificilă victorie evidentă din Sferturile Cupei României Betano, între un aspirant la finală și un club aflat la cea mai mare provocare istorică

Concluzia lui Bogdan Baratky după cea mai dificilă victorie evidentă din Sferturile Cupei României Betano, între un aspirant la finală și un club aflat la cea mai mare provocare istorică Sursa poza: ExpressPress

Buzăul s-a cutremurat sub tălpile echipei Rapid, dar nu din cauza emoției, ci mai degrabă de la gălăgia făcută de galeria bucureșteană. Subiectul zilei? Un meci de fotbal care s-a vrut un epic de Cupă și a ajuns o lecție despre cum să gestionezi dezamăgirile inevitabile se pecetluiesc cu curaj.

Ce să vezi, dragi cititori, echipa Metalul Buzău și-a văzut visul zburând ca peștele la mal, după un scurt și memorabil 0-3 care le-a stârnit fanii să spună „Au trăznit!” de la prima pasa a bucureștenilor. Sfertul de finală pentru Cupa României părea, la prima vedere, un duel inegal între o echipă din liga doua care s-a trezit invitată la o petrecere de clasă și alta care se bizuie pe respirație, nu pe inspirație.

Bogdan Baratky al nostru, liderul care știe mai multe povești din fotbal decât unul care vinde popcorn la meciuri, a fost mai filozof decât Platon după meci. „Cea mai grea victorie normală” a concluzionat el, după un meci care a făcut genunchii rapidiștilor să danseze de bucurie pe gazonul uzat al Buzăului.

În ciuda festinului de goluri, pentru Buzoieni a fost mai ceva ca ora de vârf la transportul în comun: n-au ajuns nicăieri. Dar să nu lăsăm adevărul să stea în calea unei bune povești: pentru suporterii lor, strigătul „Vă bătuți singuri!” s-a transformat rapid într-un refren.

Echipa de la Metalul Buzău a înțeles un lucru: atunci când te apuci să îți numeri stelele, trebuie să te asiguri că ai în buzunarele sufletului destule vise pentru încă o rundă. Căci la următoarea execuție de cupe, cine știe? Poate că dânsul domn soare va lumina zâmbetele Buzăului, iar Metalul va învăța din prisma rapidiștilor cum se prinde un tren în gările vieții, mai înainte de a nu le mai trece prin dreptul ferestrelor.

Așadar, cum bine ar fi zis Baratky, să nu uităm că până la urmă, chiar și sub egida lui 0-3, bucuria fotbalului rămâne o artă a viselor care au toate șansele să devină realitate – la fel de repede cum un tren în gara nebuniei noastre zilnice. Cât despre noi, să așteptăm următorul meci cu optimism și răbdare, că până la urmă, și susținerea ne dă aripi! ⚽🚂😂


Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.