Nebunie cu preț de viață: Permisul, mintea și TIR-ul – o rețetă fără margini tragice

A început cu o mașină și s-a terminat cu o mare supărare. Povestea tânărului Alexandru din Iași este ca un episod dramatic din viața noastră la sat, cu permise abia obținute și lecții amar de învățat.

Ehei, dragi consăteni, ce se mai aude? Păi iaca bate vântul nenorocirii prin cătunul Iașului, acolo unde un tânăr de-abia scăpat de sub tutela instructorului auto și-a luat viața în propriile mâini. N-a trecut bine săptămâna de la marea izbândă a permisului, că Alexandru, eroul nostru tragic, a hotărât că termină cu o coliziune directă… Eh, nu cu un tractor, cum pățesc de obicei băieții noștri, ci tocmai cu un TIR! Adevărat că, la sat, poveștile de groază vin parcă îmbrăcate la patru ace.

Asta-i bună: permisul a venit, realitatea l-a pleznit!

Mulți își amintesc cum strigau la birt „Știți voi, băieți, la câte roți am eu drept să șofez acum?”. Doar că Alexandru, chiar dansând pe marginea permisului proaspăt, a învățat că nu toate rotile se învârt cum vrei tu. Bulversante zvonuri spun că ar fi fost doar o discuție aprinsă la telefon și panta accidentului a început să alunece.

Un localnic anonim a șușotit pe uliță: „Cică s-ar fi certat la telefon cu fata din capătul satului, iar ea i-ar fi zis că e iute ca vântul, dar el trebuia să fie mai deștept și sa se oprească la cuvânt.” Înțelepciunea populară mai spune și că atunci când te tunzi singur, măcar oglinda să fie deșteaptă, că altminteri... dai de belea!

Îndoiala, povara satului

Iașul a mai pierdut o viață tânără, iar satul dă din cap și clatină. Se aude că în adunarea din șură s-a discutat cu cifre și lacrimi despre cum un permis nou poate să își ceară tributul. Din punct de vedere al echilibrului cosmic sătesc, cerem să se acorde permise și pentru bârfe, să nu se mai alunece așa rapid.

Mă întreb sincer: dacă roțile destinului nostru ar fi la fel de ușoare ca vorbețele, cum ar arăta drumurile satului? Aia este, până la următorul zvon, să mâncăm cu poftă din dulceața vieții și să nu dăm cu capul în TIR-urile realității. Sau, cum ar zice bătrânul Petrică din deal: „Cu băgare de seamă, ca să nu dăm cu capul în marginea lumii!”.