Pensiile, Doamne Fere! Cum să supraviețuiești cu trei gogoși și un ceai

Ei, dragii moșului, vorba aia, „Cine s-apleacă de dimineață, departe ajunge... sau în bancă cu nimic.” Pe bătrânii noștri, glorioșii pensionari ai țării, i-am ajuns cu vestea cea mare: cu pensiile actuale, cozi de topor să fie, că altceva oricum nu se mai poate cumpăra. Se spune că timpul zboară când te distrezi, dar pare că pensia zboară mai repede decât timpul.

Povestea Veselă a Pensiilor (Nesigure) din România

Ei bine, când vine vorba de pensionari, țara noastră mândră nu prea oferă cele mai înseninate perspective. Din ce în ce mai mulți vârstnici, între ridicolele caiete cu facturi, rețetele de medicamente și pașnica deresponsabilizare de foame, își pun a doua întrebare filozofică fundamentală: "Ce să mai plătesc luna asta?" (prima fiind, desigur, "De unde dracu' încep să caut pensia?").

O babă Gica din sat ne-a spus cu amărăciune: „Dragă, eu am fost economist o viață... dar la pensia asta, nici Pythagora nu îmi mai face calcule să mă ajute!”

Satele sunt pline de strategi pensionari ce construiesc zi de zi planuri financiare mai complicate decât un puzzle cu 10.000 de piese. Dacă mai vezi un pensionar cu un pix și un carnețel, este pentru că încearcă exact asta: să jongleze între trei ouă și un kil de cartofi.

Un pic de umor și ceva soluții

Așadar, ce trebuie să facă un pensionar să aibă, dacă nu liniștea, măcar pâinea pe masa? În afara opțiunilor tradiționale de „creștere a bugetului familial” la cazinourile și loteriile sătești, soluțiile noastre includ inevitabil:

• Autocultivarea talentelor: poate ghivecele acelea cu busuioc ale bunicuței din balcon vor începe să producă pești de aur.
• Alăturarea vreunei asociații care să propună pensii mai puțin ipotetice: poate pe lună ar mai fi spațiu.

Încheiem astăzi cu un vis numit „stabilitate”. Cu puțin noroc (și multă, foarte multă autoironie), pensionarii noștri poate vor descoperi că viața e ca o cutie de bomboane, dar fără bomboane. Până atunci, să ne rugăm să mai rămână gogoșeriile deschise.

Până data viitoare, mai bine să râdem de ce avem, că de plans tot noi rămânem!